General

De ce sunt atat de diferit si ce merge la altii la mine nu functioneaza?

DG
Psiholog Daniel Gagea
19 martie 20265 min citit
De ce sunt atat de diferit si ce merge la altii la mine nu functioneaza?

Mă tot întrebam de ce anumite lucruri care funcționează pentru alții, pentru mine nu funcționează la fel. Și poate ți se întâmplă și ție.

Citești o carte, implementezi un sfat, urmezi un plan. Și nu merge. Sau merge, dar altfel. Sau mai greu.. sau deloc.

Și începi să te întrebi ce e în neregulă cu tine.

Astazi vreau sa iti vorbesc despre cum conștiința noastră are deja primită niste constrangeri care mai tarziu se formează in baza lor, înainte să avem vreo putere de decizie. Adică tot ce ți s-a întâmplat și tot ce te-a format înainte să poți alege ceva.

📌 Quick Read:

  • Conștiinței tale i s-a dat formă înainte să te naști, prin cel puțin 9 factori pe care nu i-ai ales

  • Genetica, temperamentul, ordinea nașterii, mediul familial, contextul istoric: toate au creat un punct de plecare unic

  • Comparația cu alții e un joc pe care nu-l poți câștiga, pentru că joci pe un teren complet diferit

  • Primul pas real spre deblocare: să înțelegi de unde pleci, nu să te forțezi să fii altcineva

Hai să-ți explic.

Există cel puțin 9 factori care ți-au modelat conștiința, felul în care gândești, simți și reacționezi. Și niciunul nu a fost alegerea ta.

1. Unde și când te-ai născut

Locul, cultura, familia în care ai apărut pe lume. Un copil născut într-un sat din România în anii '80 a avut un start complet diferit față de unul născut în Londra în 2000. Gandeste-te la diferente.. tot sistemul de credințe, resurse și oportunități care ți-a intrat în sânge fără să te întrebe nimeni.

2. Combinația ta genetică

Fiecare dintre noi are o combinație genetică unică. Chiar și gemenii identici pot prezenta diferențe motrice, cognitive și comportamentale încă de la naștere. Nu poți controla dacă ai moștenit atletismul tatălui sau talentul literar al mamei. E ca și cum ai dat cu banul.

3. Temperamentul cu care te-ai născut

Fiecare bebeluș vine pe lume cu propriul temperament. Unii sunt calmi, alții agitați. Unii caută stimulare, alții se retrag. Lucrul ăsta e demonstrat științific de zeci de ani. Temperamentul tău înnăscut a influențat modul în care ai cerut atenție, cum ai reacționat la stres și cum ai învățat să navighezi lumea din jurul tău.

4. Ce s-a întâmplat în timpul sarcinii

Experiența din uter lasă urme. Cercetătorii au urmărit fetuși prin ecografie și apoi aceiași copii după naștere, timp de patru ani. Au găsit continuități clare între comportamentul din uter și cel postnatal. Emoțiile mamei în timpul sarcinii au influențat stilurile psihologice ale copiilor.

5. Ce visau sau de ce se temeau părinții tăi

Unii copii sunt concepuți pentru a salva o căsătorie. Alții vin pe lume ca „înlocuitori" ai unui membru pierdut al familiei. Alții sunt aduși pentru bunici. Fantasmele și așteptările părinților creează un proiect pentru conștiința ta, înainte să fi avut primul cuvânt de spus.

6. Ordinea nașterii

Asta se știe de aproape un secol în psihologie. Primul născut tinde să fie orientat spre putere și autoritate. Al doilea născut e în permanentă competiție, ca într-o cursă pe care simte că trebuie să o câștige. Ultimul născut, „bebușul" familiei, tinde să înflorească mai târziu. Frații dezvoltă „strategii fraterne" diferite pentru a obține atenția și dragostea părinților.

7. Talentele sau provocările cu care te-ai născu

Talentele remarcabile cu care te naști pot compensa un mediu dificil și pot contribui la reziliență. Pe de altă parte, defectele congenitale sau evenimentele tragice dinainte de naștere lasă urme adânci asupra conștiinței. Ambele, talentele și nenorocirile, pregătesc bazele pentru cine vei deveni.

8. Relația cu mama în primele luni

Un bebeluș nu există de unul singur. Există doar în contextul relației cu mama. Oglindirea în ochii mamei, alăptarea, disponibilitatea ei ca „bază sigură".. toate astea dau formă și direcție conștiinței viitoare. Iar starea de bine a mamei contează enorm.

Cercetările arată că sănătatea mintală a mamei este unul dintre cei mai importanți factori care determină sănătatea mintală a copilului.

9. Mediul familial general

Familiile aflate în discordie, cu resurse limitate, cu izolare socială sau nefericire cronică predispun la daune permanente în reprezentarea de sine a copilului. Dar și rolul bunicilor, al unchilor, al profesorilor și al antrenorilor poate avea o influență pozitivă considerabilă.

Deci uite. Nouă factori. Niciunul ales de tine.

Toți au contribuit la cine ești azi: la cum gândești, la ce te motivează, la ce te blochează, la cum reacționezi sub presiune.

Acum, asta nu înseamnă că ne justificăm eșecurile. Nicidecum.

Dar primul pas ca să te deblochezi este să înțelegi că punctul tău de plecare este diferit de al oricui altcuiva. Drumul tău trebuie să arate diferit, pentru că tu ești diferit.

Când te compari cu cineva și te întrebi „de ce lui îi merge și mie nu?", compari doi oameni cu conștiințe formate complet diferit. E ca și cum ai compara două rețete diferite și te-ai întreba de ce nu au același gust.

Normal că nu au.

Și tocmai de aceea, câteodată e foarte bine să lucrezi cu un specialist. Nu pentru că este ceva in neregula cu tine. Ci pentru că un profesionist te poate ajuta să identifici de unde vine blocajul tău specific. Nu blocajul generic din cărți. Ci al tău.

Am trecut și eu prin asta. M-am întrebat de ce anumite lucruri nu funcționează pentru mine așa cum funcționează pentru alții. Iar răspunsul a fost mereu același: pentru că sunt diferit. Și asta e ok.

Tu ești diferit. Și asta e ok.

Share

Etichete

de ce nu funcționează la mine ce funcționează la alțiifactori care formează personalitateaconștiință formată înainte de nașteregenetică și temperamentordinea nașterii psihologiecomparație cu alțiipunct de plecare diferitrelația cu mama bebelușmediu familial copilăriede ce mă blochezdezvoltare personală personalizatăpsihologie individuală
DG

Despre autor

Daniel Gagea

Psiholog și psihoterapeut, cu peste 10 ani de practică. Folosește psihologie aplicată pentru performanță de top în viață și în business. Lucrează cu cei care vor să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, fie că trec printr-o perioadă dificilă, fie că vor să-și optimizeze relațiile, leadership-ul sau ce construiesc. Online și în cabinet la Sibiu și București.